„Ministrul a declarat public că nu este posibil de publicat anunțuri despre licitație în Jurnalul Oficial al UE. Noi am găsit probe contrarii, când mai multe anunțuri din Moldova au fost plasate în acest Jurnalul Oficial al UE”, a menționat Alexandru Slusari.

Potrivit deputatului, a fost încălcată Legea privind achizițiile publice, pentru că anunțurile despre mai multe licitații nu fost publicate în Jurnalul European. Și asta în condițiile în care valoarea lucrărilor care urmează fie efectuate la patru tronsoane de drum depășește 90 de milioane de lei pentru fiecare.

În acest context, vicepreședintele Platformei DA a solicitat Procuraturii Generale să inițieze o cauză penală pe numele ministrului Usatâi pentru depășirilor atribuțiilor de serviciu și exces de putere.

„Dacă pănă mâine, domnul Usatâi nu va prezenta dovezi în scris în privința imposibilității publicării anunțurilor despre licitații în conformitate cu Legea cu privire la achiziții publice, vom cere demisia acestuia”, a adăugat vicepreședintele Platformei DA.

Mai mult, Alexandru Slusari afirmă că totul s-a făcut de dragul campaniei electorale a președintelui Igor Dodon, pentru a grăbi licitațiile, în contextul în care guvernarea miza ca în ianuarie să acceseze deja creditul rusesc.

„Toată această combinație, din surse demne de încredere, am aflat că este legată de împrumutul rusesc care a fost anunțat de Igor Dodon. Angajaților de la de la Administrația de Stat a Drumurilor li s-a spus că degrabă vin banii de la Federația Rusă, aproape sunt cunoscuți câștigătorii, trebuie să ne grăbim, în martie să pornim lucrările, Igor Dodon să meargă să taie panglica la toate aceste șantiere. Dacă este așa, e un lucru foarte grav. Se încalcă legislația, sunt mințiți partenerii de dezvoltare de dragul campaniei electorale a lui Dodon. În situația când nu există sursa clară stabilă de finanțare. Mai ales că vedem că triumful din ianuarie nu s-a întâmplat, creditu rusesc nu a venit, probabil și în februarie nu va veni”, a mai spus deputatul Platformei DA.

Precizăm că Guvernul de la Chișinău a anunțat lansarea unui program de reabilitare a drumurilor, în sumă totală de 5,5 miliarde de lei, iar sursa de finanțare pe care contează este creditul de 500 de milioane de dolari SUA din partea Rusiei. Anterior, ministrul Economiei și Infrastructurii a declarat că negocierile cu partea rusă cu privire la acest împrumut vor fi încheiate pe parcursul lunii februarie.

  • demers Usatâi | Sursa: Alexandru Slusari
  • demers Usatâi | Sursa: Alexandru Slusari
  • demers Usatâi | Sursa: Alexandru Slusari