Decizia de a marca Ziua Mondială a Alimentaţiei la 16 octombrie a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Ziua Mondială a Alimentaţiei prilejuieşte o serie de evenimente organizate cu scopul de a îndeplini cel de-al doilea obiectiv înscris pe Agendă 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care reprezintă un program universal de acţiune globală în domeniul dezvoltării durabile, asumat de statele membre ONU la sfârşitul anului 2015, scrie agerpres.ro

Astfel, Obiectivul nr. 2 (Foamete „zero'') are în vedere eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile. Desfăşurată pe tema „Acţiunile noastre reprezintă viitorul nostru'', ediţia din acest an atrage atenţia asupra faptului că foametea la nivel mondial este din nou în creştere.

Potrivit celui mai recent raport FAO din anul 2018, peste 820 de milioane de persoane suferă, în prezent, de malnutriţie cronică. 70% din populaţia afectată de sărăcie trăieşte în zonele rurale, unde viaţa lor depinde de agricultură, piscicultură şi silvicultură. Din acest motiv, obiectivul Foamete „zero'' necesită o transformare a economiei rurale.

Conflictele, schimbările climatice care duc la condiţii meteo extreme, un nivel scăzut al economiei, alături de obezitate, reprezintă efecte contrare ale luptei împotriva foametei şi malnutriţiei.

Pe lângă cele peste 820 de milioane de persoane care suferă, în prezent, de malnutriţie cronică, alte 672 de milioane suferă de obezitate, iar alţi 1,3 miliarde sunt supraponderali. Din acest motiv, obiectivul Foamete ''zero'' promovează colaborarea, la nivel mondial, pentru a asigura întregii populaţii din toate colţurile lumii accesul la o alimentaţie sănătoasă şi nutritivă.