Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că întreprinde mai multe acțiuni menite să asigure un proces electoral în siguranță.

CEC a solicitat președinților de birouri electorale ale secțiilor de votare, să asigure, în ziua alegerilor, ordinea în localul de votare și pe teritoriul din preajmă, în rază de 100 de metri de la localul votării, prevenind aflarea într-un singur loc a unui număr mai mare de 50 de persoane.

Totodată, localul secției de votare urmează a fi dezinfectat în ziua alegerilor.

CEC dă asigurări că toate acțiunile se vor întreprinde fără a restricționa dreptul alegătorilor de a participa la scrutin.

Amintim că duminică, 15 martie, curent, în circumscripția electorală nr. 38, municipiul Hâncești, vor avea loc alegeri parlamentare noi.