Impactul microbuzului cu stâlpul de beton a fost atât de puternic, încât acesta s-a rupt și a fost doborât la pământ.

Potrivit presei române,primul impact a avut loc între un camion condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani. Acesta a efectuat un viraj la stânga, fără a se asigura la efectuarea manevrei, a intrat în coliziune laterală cu un microbuzul condus de un bărbat de 25 de ani, care se află în depășirea neregulamentară a camionului, încălcând marcajul longitudinal continuu.

După impact, microbuzul a fost proiectat într-un stâlp electric în afară părții carosabile. În urmă accidentului au fost rănite ușor două persoane, conducătorul autoturismului și un pasager din acesta, ambii fiind conștienți. Cei doi șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest și nu se aflau sub influența alcoolului, scrie someseanul.ro.