Deși aceasta ar trebui să fie accesibilă doar pentru pietoni, zilnic strada Eugen Doga devine loc de parcare pentru șoferi.

Amintim, că potrivit noilor reguli privind parcarea automobilelor pe trotuar, intrate în vigoare pe 23 aprilie curent, distanța între automobil și trotuar trebuie să fie de 1,5 metri, pentru a nu îngrădi accesul pietonilor.

Astfel, șoferii sunt obligați să-și parcheze automobilele doar în locurile special amenajate, marcate prin indicatorul rutier „Parcare” sau „Parcare rezervată”.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, oprirea sau staționarea mijloacelor de transport pe alte porțiuni de drum, care nu sunt marcate corespunzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, este interzisă.

Sancțiunea pe care o riscă șoferii care opresc neregulamentar este o amendă de până la 1500 de lei, și patru puncte de penalizare.

facebook.com.GBMfacebook.com.GBM