„Sunt situații în care, efectiv, de acțiunile statului depinde viața noastră. Acum suntem în pragul unei asemenea situații. Creșterea numărului de contaminări cu coronavirus în Italia reprezintă un pericol enorm pentru cetățenii Republicii Moldova. Un număr mare de concetățeni vin din Italia și pleacă încolo. Cum ne protejează guvernul nostru de pericolul coronavirusului? Nicicum! Pentru că este și iresponsabil, și incapabil!”, a declarat Maia Sandu.

„Știm că sistemul medical are capacități reduse, de aceea trebuie să se facă totul pentru ca virusul să nu ajungă în țară. Iar asta înseamnă verificări la toate punctele de intrare în țară, acțiuni care ar diminua riscul pătrunderii virusului și acordarea ajutorului imediat. Cerem guvernului să-și asume responsabilitatea pentru viața și sănătatea cetățenilor. Să facă public, imediat, planul de măsuri care trebuie întreprinse pentru a preveni o situație de criză și să informeze cât mai urgent populația cum să se protejeze”, a mai spus liderul PAS.

Criticile vin după ce, fiind întrebat câte locuri disponibile sunt rezervate și cât de pregătite sunt instituțiile medicale pentru o eventuală epidemie cu COVID 19, premierul Ion Chicu a dat un răspuns evaziv. Acesta a declarat că până în prezent, procesul de carantină era stabilit la domiciliul persoanelor care au revenit de peste hotare.

Premierul a recunoscut că deși pe teritoriul AIC vor funcționa două termoscanere, acestea vor detecta doar persoanele care manifestă deja simptome ale contaminării cu noul Coronavirus, pe când perioada de incubație cu nou virus e de circa 30 de zile. În această perioadă persoana poate să nu manifeste simptome ale bolii, dar să fie transmițător al acesteia.