De Ziua internaţională a fetelor, vă prezentăm istoria Anei Maria Stratu, tânăra care, deși s-a confruntat cu multe stereotipuri atunci când a ales să practice karatedo, se bucură la moment de numeroase reușite și instruiește la rândul ei alte fete pasionate de acest tip de sport. Ana Maria este, de asemenea, una dintre organizatoarele festivalului anual de Karatedo, care a fost susținut în acest an de UN Women și Suedia.

Ce obstacole ai intalnit pe parcusul activității tale în karatedo?

Este o artă marțială ce te impune la un efort fizic intens și probabil, atunci când ajungi la un nivel profesionist, ca orice tip de sport – devine mai mult o provocare la nivel moral și psihologic.

Întotdeauna, în grupurile în care am activat am fost doar câte 1-2 fete și încercam să fim la nivel cu băieții. În unele aspecte, fetele au avantaje, de exemplu elasticitatea, în altele băieții – forța. Acesta fiind aparent un obstacol, a devenit în scurt timp un avantaj pentru mine.

De-a lungul timpului m-am confruntat cu multă critică din partea celor din jur. De fapt aceasta încă mai persistă și acum. Familia, școala, vecinii – unii au insistat să îmi spună că „acest sport nu este potrivit pentru fete”. Consider totuși că fiecare își alege drumul său în viață și își construiește destinul.

anaana

Care au fost factorii care te-au încurajat să continui activitatea în domeniul sportului ?

„O minte sănătoasă în corp sănătos” – așa am fost educată de la o vârstă fragedă.

Nu poți munci eficient atunci când suferi de dureri, te simți incomod în propriul corp și irosești energia pentru a te gândi cum să te restabilești. Pentru a evita probleme de sănătate, este important să menții un echilibru. Sportul este o parte integră. De asemenea, Este foarte important să ai un antrenor sau o antrenoare bun(ă) și să fiți compatibili. Dacă reușiți să-l găsiți, considerați-vă norocoși. Eu mă consider norocoasă. Pentru mine sportul a devenit refugiu. După schimbarea a mai multor secții sportive timp de 2 ani, am revenit la Karatedo, care prima dată am început să-l practic la 8 ani. Tot timpul meu liber, nopțile și weekendurile au fost dedicate sportului. Am înlocuit ieșirile cu prietenii sau sărbătorile în familie cu antrenamentele. Mai apoi, am prins gustul organizării evenimentelor sportive.

Care sunt cele mai frecvente stereotipuri de gen cu care te-ai confruntat până acum ?

În lumea sportului, egalitatea de gen este percepută diferit. După cum în ultimii ani activez ca parte a comitetelor organizatorice la diverse jocuri multisportive, pot cu siguranță confirma că egalitatea de gen lipsește în structura acestor comitete. Pozițiile de management sunt ocupate preponderent de bărbați. Același lucru se întâmplă la nivel de federații internaționale, federații naționale, agenții globale de presă sportivă, comitetele olimpice naționale – în toate aceste structuri numărul femeilor în funcții de conducere este modest.

În plus, lucrând recent în Europa de Est, am observat că superioritatea bărbaților față de femei își face simțită prezența zi de zi și asta m-a deranjat. Important e să menții atitudinea și nivelul calitativ al lucrului.

De unde a pornit motivația ta pentru a organiza Festivalul Feminin de Karatedo?

Mai bine de 10 ani, am avut o singură fată în echipa națională. Și vorbim despre un sport care a devenit olimpic. În Republica Moldova, sunt foarte puține fete care aleg să practice arte marțiale. Unul dintre principalele motive: stereotipurile. Dar acest lucru poate fi schimbat. Festivalul Feminin de Karatedo este un eveniment actual și sper să contribuie cât de puțin la crearea unui echilibru de gen în lumea artelor marțiale și a sportului.

În opinia ta, ce acțiuni ar trebui să întreprindă specialiștii și specialistele din domeniul sportiv pentru a promova implicarea mai multor fete în tipuri de sport adesea caracterizate drept „masculine”?

Să promoveze sportivele; să construiască campanii publicitare cu implicarea sportivelor; să creeze după caz grupe dedicate doar fetelor. Federațiile naționale trebuie să susțină și să monitorizeze, în același timp, cluburile sportive și să ofere vectorul de dezvoltare în sensul egalității de gen. Acest lucru este bine accentuat de către Comitetul Internațional Olimpic, rămâne a fi implementat la nivel național. Schimbările încep la nivel de celulă. Consider că echilibrul este cheia unui rezultat pozitiv în orice, chiar dacă acesta este cel mai dificil de menținut.

La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170 prin care a fost declarată ziua de 11 octombrie - Ziua Internațională a Fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și problemelor cu care se confruntă fetele în întreaga lume.