„Oamenii de ştiinţă au obligaţia morală de a avertiza clar umanitatea cu privire la o mare ameninţare existenţială”, au declarat semnatarii într-un articol apărut marţi în revista Bioscience.

„În pofida a 40 de ani de negocieri privind clima la nivel global, cu puţine excepţii, am făcut în general lucrurile ca de obicei şi am eşuat în a aborda această problemă spinoasă”, a indicat Alianţa oamenilor de ştiinţă, condusă William Ripple şi Christopher Wolf de la Universitatea de Stat din Oregon.

„Criza climatică a venit şi se accelerează mai repede decât se aşteptau cei mai mulţi oameni de ştiinţă”, se declară în articolul citat de Digi24.

Semnatarii acestuia sugerează şase paşi pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon; reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; consumarea în principal de alimente pe bază de plante şi de mai puţine produse pe bază de animale; crearea unei economii fără carbon; şi stabilizarea populaţiei umane.

Oamenii de ştiinţă susţin că se simt încurajaţi de „o recentă creştere a îngrijorării” cu privire la criza climatică, demonstrată de mişcarea FridaysForFuture, condusă de studenţi, şi de alte campanii la firul ierbii.

„În calitate Alianţă a oamenilor de ştiinţă din lumea întreagă, suntem pregătiţi să ajutăm factorii de decizie să facă o tranziţie echitabilă către un viitor sustenabil şi echitabil”, conchide articolul, adăugând că umanitatea ar trebui „să acţioneze pentru a susţine viaţa pe planeta Pământ, singura noastră casă”.