„S-a stabilit că la data de 28 octombrie bunelul victimelor a prelucrat circa 7-8 tone de grâu cu un preparat insecticid „Valsafid”, acesta fiind depozitat peste noapte într-o cameră alături de dormitorul în care se aflau persoanele care s-au intoxicat. Bunelul acestora a dormit în altă casă din curte”, se arată într-un comunicat.

Totodată, specialiştii spun că insecticidul a fost aplicat pe toată suprafața grâului, după care a fost acoperit cu o peliculă

Precizăm că trei copii au murit în intoxicaţiei cu insecticide. La spital se află internate încă două femeii, care la fel au avut de suferit în urma intoxicaţiei.