Parlamentul a votat astăzi, în cea de-a doua lectură, un proiect de lege privind completarea Codului Penal cu un articol nou care va reglementa desfășurarea curselor ilegale.

Astfel, participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se va pedepsi cu amendă în mărime de până la 32 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

Totodată, organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se va pedepsi cu amendă în mărime de la 67 500 de lei la 75 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani.