Griezmann, campion mondial în 2018 cu Franţa, nu s-a adaptat la FC Barcelona, acesta fiind motivul pentru care deja are în minte despărţirea de gruparea blaugrana, notează cotidianul spaniol Sport. "Griezmann deja se gândeşte să plece de la Barca", au fost cuvintele exacte ale reputatului jurnalist iberic Eduardo Inda.

Jurnalistul, care are informaţii din anturajul fotbalistului francez, susţine că Griezmann va lua în vară decizia dacă va pleca sau nu de la Barcelona. Problemele sale de adaptare au legătură şi cu Lionel Messi. Chiar dacă la nivel public jucătorii campioanei Spaniei neagă orice fel de probleme între starul argentinian şi Griezmann, informaţiile din presa spaniolă sunt altele. Iar la cum a început cariera lui Griezmann la Barcelona, este puţin probabil ca atmosfera să devină mai bună pentru francez peste noapte.

O posibilă destinaţie pentru Antoine Griezmann este Paris Saint-Germain. Legătura dintre jucător şi clubul parizian a mai prins contur în vară, înainte de transferul pe Camp Nou. Atunci, Griezmann s-ar fi folosit de presupusa oferta de la PSG pentru a forţa clubul catalan să îl transfere.

Acum, în cazul în care Griezmann vrea să plece, acest lucru poate facilita revenirea lui Neymar la Barcelona. Brazilianul a refuzat să îşi prelungească actuala înţelegere cu PSG, iar cele două cluburi pot ajunge la un acord care să îi implice pe ambii fotbalişti.