„La 17 martie, RM a introdus starea de urgență pe întreg teritoriul național, fără multe discuții legislative, iar după o săptămână de la introducerea acestuia situația nu inspiră mult optimism. Avem 109 cazuri confirmate de Covid-19, câteva sute de cazuri suspectate și mai multe localități aflate în carantină. Acțiunile întreprinse de către autorități sunt parțiale și insuficiente. Parlamentul a transmis pentru 60 de zile întreaga răspundere unei Comisii pentru Situații Excepționale, constituită din membrii Guvernului RM, asupra căreia nu există suficiente sau aproape deloc instrumente de control palamentar. Competențele acestei Comisii sunt vagi și interpretabile. Nu este clar cum sunt separate atribuțiile acestei autorități cu statut excepțional de actualul guvern, care-și păstrează competențele, în afara unei supravegheri parlamentare corespunzătoare prevăzute de Constituție. Nu au fost delimitate atribuțiile Comisiei și Guvernului în această situație de urgență de competențele autorităților publice locale, generând astfel diverse conflicte de interpertare în procesul stării epidemiologice generale. Rămâne neclară situația dreptului Comisiei și Guvernului de a emite ordonanțe de urgență, care substituie legi, pe durata stării de urgență”, se spune într-o declarație a PPDA.

Și mai complicată este situația în domeniul economic, atenționează formațiunea.

„Aplicarea nelimitată a restricțiilor în contextul stării de ugență a blocat majoritatea întreprinderilor și companiilor private, a suspendat procesul de muncă și producție, generând pierderi imense. Această situație va reduce salariile, va împovăra achitarea ratelor la creditele bancare și dobânzilor aferente acestora, va spori disponibilizarea forțată a angajaților pentru perioade nedeterminate de timp, punând presiuni imense asupra bugetului de stat și capacității de plată a populației. După mai multe apeluri și solicitări ale asociațiilor de business, Guvernul a emis doar niște reacții generale, care nu transmit un mesaj adecvat și credibil, așteptat de către companiile sectorului privat. Fără îndoială, prioritatea #1 este în acest moment viața și sănătatea populației. Ar fi extrem de periculos însă ca în aceste condiții epidemiologice severe să se uite de pericolul unei crize economice de proporții, care ar face mult rău țării și cetățenilor săi”, avertizează Platforma DA.

În context, Platforma DA a reiterat măsurile propuse Guvernului:

- re-eșalonarea plăților sau prelungirea termenului de calculare și achitare a TVA, a impozitului pe venit, contribuțiilor sociale și medicale și altor plăți la stat, fără aplicarea penalităților și majorărilor de întârziere;

- scutirea businessului de unele impozite;

- compensarea plăților salariale pentru angajații disponibilizați în perioada sistării activităților economice;

- prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale anuale (2019), lunare și trimestriale, precum și a situațiilor financiare, dărilor de seamă statistice, fără aplicarea sancțiunilor;

- crearea unor fonduri speciale pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii;

- relaxarea politicii de creditare bancară prin micșorarea dobânzilor.

„Este important în aceste momente de risc major pentru sănătatea publică să luăm decizii hotărâte și corecte în privința susținerii companiilor mici și mijlocii, întăriii încrederii investitorilor străini și locali, calmării băncilor și fermierilor, care au nevoie de fonduri de susținere și garanții la credite, nu doar de încurajări sterile. Platforma DA consideră că Guvernul trebuie să recunoască o stare excepțională în economie, elaborând de urgență un pachet de măsuri, care să prevină aruncarea mediului privat într-o stare generalizată de insolvență, concedieri în masă și falimente dramatice. Guvernul RM trebuie să solicite în mod responsabil și să obțină ajutoare în condiții de criză din partea partenerilor internaționali, mobilizându-și în acest scop toată capacitatea administrativă și politică”, se spune în declarația formațiunii.

Totodată, PPDA consideră că trebuie restabilit controlul parlamentar.

„Măsurile de prevenire a calamității de sănătate publică va solicita un volum extraordinar de resuse bugetare, în care fiecare leu va trebui să fie cheltuit rațional și sub control strict. Exact în acest scop, controlul parlamentar trebuie să fie restabilit imediat pentru ca măsurile sanitare cu caracter epidemiologic, instituțiile spitalicești, aplicarea deciziilor Comisiei pentru situații excepționale, să nu fie afectate de abuzuri, risipă sau intenții ostile. Sănătatea populației depinde de măsurile pe care le vom lua în următoarele 2-3 luni, nu doar pentru a zăgăzui extinderea infecțiilor Covid-19, dar și pentru a feri națiunea de o criză economică acută. Considerăm că Parlamentul Republicii Moldova are obligația de a adopta cât mai curând urgent rectificări semnificative la legea bugetului pe anul 2020, renunțând la cheltuieli mai puțin importante, finanțând doar strictul necesar în sectorul public la achitarea salariilor și pensiilor, dar autorizând în schimb resurse bugetare suficiente pentru majorarea salariilor pentru medici și personalul medical aferent, pentru politici de susținere a pierderilor suferite de cetățeni și mediul de afaceri. Este timpul ca Guvernul să anunțe alocarea unor fonduri urgente de criză pentru a compensa pierderile mediului de afaceri, pierderi care vor crește rapid în scurt timp. După lupta cu pandemia, salvarea veniturilor oamenilor și businessului devine prioritatea #1”, conchide PPDA.