„Bahamasul tot mai aproape de Procuratura Anticorupție. Urmare demersurilor mele privind presupusele acțiuni de spălare a banilor cu implicarea persoanelor fizice și juridice afiliate PSRM cu offshore-uri din Bahamas, apreciez implicarea Procuraturii Anticorupție în clarificarea situației reale prin efectuarea urmăririi penale pornită pe faptul spălării banilor. Conform PA, în mod special este vizată activitatea întreprinderii „Exclusiv Media” SRL, proprietar al căreia este deputatul PSRM Corneliu Furculiță”, afirmă deputatul Reniță.

PAPA

Amintim că, la 23 octombrie curent, deputatul Blocului ACUM Iurie Reniță a cerut Procuraturii Generale să investigheze modul în care a fost finanțată campania electorală din 2016 a PSRM. În opinia parlamentarului, există suspiciuni că socialiştii ar fi participat la scheme de spălare a banilor proveniți din străinătate. Constatarea a fost făcută după examinarea de către Reniță a unui raport întocmit de un ofițer CNA încă în mai 2016. Acesta ar fi arătat că persoane din anturajul PSRM au primit 1,5 milioane de euro prin intermediul unor firme off-shore din Bahamas.

raport bahamasraport bahamas
raport bahamasraport bahamas